The Faun : Ro/Eng/Ita

Cu urechile sale ascuțite și blănoase, ciulite de ciripitul îndepărtat al unei mierle, faunul de bronz, nemișcat și tăcut, veghează asupra unei lumi care nu mai este a lui. Ochii săi metalici, întunecați și lipsiți de viață, observă haosul constant al bulevardului de dedesubt. Fețele grăbite și indiferente ale trecătorilor, trăsurile strălucitoare care vâjâie și zgomotele asurzitoare care umplu aerul - toate se ciocnesc cu natura sa străveche și sălbatică.

Picioarele sale subțiri, ca de capră și robuste nu mai simt iarba proaspătă și umedă a pădurii, ci marmura rece și netedă a balconului. Mâinile sale, cu degetele lungi și gheare, nu mai cântă la flautul lui Pan, ci strâng în brațe o ghirlandă de iederă care acum este doar o umbră estompată a verdelui ei viu.

Inima sa, odinioară sălbatică și liberă, s-a transformat într-un bloc de heavy metal, plin de o melancolie profundă. Tânjește după sunetul liniștitor al frunzelor care foșnesc în vânt, după parfumul intens al mușchiului și după melodia dulce și secretă a unui pârâu care curge. În schimb, aude doar vuietul monoton și neîncetat al orașului, mirosul acru de beton și șuieratul rece și straniu al aerului condiționat.

Nemișcat și singur, faunul de bronz, o fantomă atemporală, rămâne contemplându-și închisoarea de aur. Așteaptă, cu o speranță tăcută și zadarnică, ca într-o zi, natura, cu chemarea ei irezistibilă, să-i revendice spiritul adormit și să-l elibereze de această existență imobilă și goală.

With his pointed, furry ears strained toward the distant chirping of a blackbird, the bronze faun, motionless and silent, watches over a world that is no longer his. His metallic, dark, and lifeless eyes observe the constant chaos of the avenue below. The hurried, indifferent faces of the passersby, the shiny carriages speeding by, and the deafening noises that fill the air—all clash with his ancient, wild nature.
​His slender, solid, goat-like legs no longer feel the fresh, damp grass of the forest, but the cold, smooth marble of the balcony. His hands, with their long, clawed fingers, no longer play the pipes of Pan, but clutch a garland of ivy that is now just a faded shadow of its vivid green.
​His heart, once wild and free, has transformed into a heavy block of metal, filled with a deep melancholy. He longs for the reassuring rustle of leaves stirred by the wind, the intense scent of moss, and the sweet, secret melody of a flowing stream. Instead, he hears only the monotonous, incessant rumble of the city, the acrid smell of cement, and the cold, strange hiss of air conditioning.
​Motionless and alone, the bronze faun, a timeless ghost, remains contemplating his gilded cage. He waits, with a silent and futile hope, that one day, nature, with its irresistible call, will reclaim his dormant spirit and free him from this motionless, empty existence.

Con le orecchie acuminate e pelose tese verso il cinguettio lontano di un merlo, il fauno di bronzo, immobile e silenzioso, veglia su un mondo che non è più il suo. I suoi occhi metallici, scuri e senza vita, osservano il caos costante del viale sottostante. I volti affrettati e indifferenti dei passanti, le carrozze lucenti che sfrecciano veloci e i rumori assordanti che riempiono l'aria, tutto si scontra con la sua natura antica e selvaggia.
​Le sue gambe snelle, caprine e solide, non sentono più l'erba fresca e umida del bosco, ma il marmo freddo e liscio del balcone. Le sue mani, con le dita lunghe e artigliate, non suonano più il flauto di Pan, ma stringono una ghirlanda di edera che ormai è solo un'ombra sbiadita del suo verde vivido.
​Il suo cuore, un tempo selvaggio e libero, si è trasformato in un blocco di metallo pesante, colmo di una malinconia profonda. Desidera il rumore rassicurante delle foglie mosse dal vento, il profumo intenso del muschio e la melodia dolce e segreta di un ruscello che scorre. Invece, sente solo il rombo monotono e incessante della città, l'odore acre del cemento e il sibilo freddo e strano dell'aria condizionata.
​Immobile e solo, il fauno di bronzo, un fantasma senza tempo, rimane a contemplare la sua prigione dorata. Aspetta, con una speranza silenziosa e vana, che un giorno, la natura, con il suo richiamo irresistibile, si riappropri del suo spirito addormentato e lo liberi da questa esistenza immobile e vuota.

Foto di mia proprietà scattata con telefono
My property photo shouted by phonecam